Compania Stellantis va pregati vehicule comerciale propulsate cu hidrogen si baterii

Posted by

Se pare ca sfarsitul acestui an vine cu noi modele comerciale pentru marcile Peugeot, Citroen si Opel. Si asta pentru ca cei de la Stellantis isi doresc sa lanseze aceste noi modele care nu produc emisii si care bineinteles sa nu depinda de o perioada prea mare de timp pentru incarcarea bateriei. Asa cum deja am spus in frazele de mai sus noile modele de automobile de la Peugeot, Citroen si Opel vor fi echipate cu o noua solutie de propulsie, aceasta fiind de fapt si de drept una hibrida si care de asemenea producerea de emisii a acestora sa fie egala cu zero.

Mai exact vorbim despre tipul de alimentare cu hidrogen, dar si cu baterii si avand o autonomie de aproximativ 400 de kilometri, iar incarcarea propriu-zisa sa se realizeze in maximum 3 minute. Ba mai mult decat atat propulsia de hidrogen este una de tip “mid-power” cu fuel cell, utilizarea acesteia fiind posibila in viitorul apropiat si pentru autoturisme dupa spusele reprezentantilor companiei Stellantis. De altfel aceasta solutie pe care cei care au gasit-o de la compania Stellantis este una mult mai benefica fata de celelalte care sunt deja pe piata, aceasta avand ca punct central costul.

Totodata reducerea cheltuielilor a fost posibila si prin utilizarea unei platforme existente deja care a avut la baza propulsia electrica la automobilele comerciale. Ceea ce trebuie sa mai cunoasteti este faptul ca rezervoarele de hidrogen ale noilor modele vor fi amplasate in locul bateriilor standard astfel incat sa nu ocupe prea mult spatiu din cel al vanurilor. Cu toate astea mai exista inca o baterie micuta care poate fi incarcata clasic la priza. Aceasta baterie fiind preluata de la sistemul PHEV, sistem utilizat deja pe autoturismele celor 3 marci.

Astfel ca pe distante lungi functionarea este asigurata de catre rezervorul de hidrogen, acesta alimentand sistemul fuel cell, iar in cazul in care nu aveti la dispozitie o statie de alimentare, autoturismul va putea merge inca aproximativ 50 km avand la dispozitie curentul de pe cel de-al doilea pachet de baterii. Pe langa avantajul costului redus, conceptul hibrid hidrogen -baterii are si alte beneficii care sunt strans legate de demarajul masinii (bateria ducand la cresterea eficientei autoturismului), dar poate da si un surplus de putere.

Prin urmare eliminarea dezabantajelor si aducerea tuturor acestor beneficii costul mare al acestei tehnologii fule cell poate fi amortizat prin vanzarea unor volume mari de modele care dispun de un astfel de sistem. Asadar acest nou sistem de propulsie a fost dezvoltat in centrul de inginerie Opel, din Russelsheim, Germania. Principalul scop al acestui sistem fiind acela de a gasi o solutie pentru masini cu emisii zero, dar la care timpul de incarcare sa nu fie pe o perioada foarte mare de timp.

Iar momentan preturile pentru astfel de modele inca nu au fost anuntate, dar se pare ca acestea vor fi ceva mai ridicate fata de preturile celorlalte automobile electrice. De asemenea s-ar putea sa apara sistemul de propulsie si pe modelele marcii Fiat, avand in vedere fuziunea cu PSA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *