Noutati

Raliul Aradului va fi reprogramat

Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat reluarea activității sportive, întocmind un nou regulament valabil testelor și antrenamentelor organizate în perioada următoare. Noul regulament include noi proceduri și măsuri specifice pentru sportivi dar și oficiali, având în vedere situația COVID 19.

Atât organizatorii cât și participanții la antrenamente vor avea obligația să respecte noul regulament cu precădere, având în completarea sa Ordinul Ministrului Tineretului, Ministrului Sportului și Ministrului Sănătății.

Regulamentul oficial în vederea organizării competiției Raliul Aradului.

1. Baza legală: Permis de organizare eliberat de FRAS doar unui club cu licență de organizare valabilă pentru anul 2020 Obiectul de activitate: Teste/antrenamente cu circulație închisa, desfășurate exclusiv în aer liber Participanți: Sportivi licențiați FRAS 2020 cu viza medicală anuală valabilă, pilot/navigator, mecanic, în limita a maximum 3 persoane per echipaj Trasee/locații de antrenament: drumuri comunale și județene asfaltate și/sau drumuri forestiere și comunale de macadam, circuite special destinate activității de automobilism sportiv

2. Măsuri de prevenție epidemiologică și distanțare socială:

Notă: Toate măsurile specifice prezentate în acest material vor fi completate înaintea evenimentului cu ultimele seturi de instrucțiuni primite de la autorități.

Pe lângă măsurile clasice de securitate impuse prin acest regulament de desfășurare al unui antrenament sau test, având în vedere perioada de pandemie se impun OBLIGATORIU și următoarele măsuri de siguranță:

– Organizatorul va delimita strict zona tehnică și zona de teste/antrenament, supravegherea făcându-se cu oameni de ordine instruiți de către organizator

– Accesul spectatorilor este INTERZIS atât în zona tehnică, cât și pe traseul de teste/antrenamente

– La „poarta” de acces a evenimentului, toți sportivii, mecanicii, precum și membrii staff-ului de organizare vor fi testați pentru a identifica persoanele care au temperatura crescută. Persoanelor cu o temperatură peste limita normală nu li se va permite accesul la eveniment.

– În spațiul destinat parcului service organizatorul va monta zone de dezinfecție dotate cu soluții pe bază de alcool și clor, precum și prosoape de unică folosință. De asemenea, vor fi amplasați saci de gunoi.

Acestea sunt doar câteva dintre regulile ce vor fi incluse în Raliul Aradului, regulamentul întreg putând fi consultat pe site-ul oficial. De asemenea, toți cei ce vor dori să vină ca spectatori vor fi obligați să respecte noile condiții COVID 19, având în vedere că se vor forma grupuri.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *